Parteneriat durabil în scopul promovării învățământului dual pentru o economie verde
Ne bucurăm să fim partenerii AO „Demos” în cadrul proiectului „Promovarea Învățământului Dual pentru o economie verde”. Mai mult de atât, suntem onorați că la baza metodologiei, care a fost distribuită către rețeaua națională a Serviciilor de Asistență Psihopedagogică din Moldova prin intermediul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, am contribuit direct printr-un alt proiect, de asemenea finanțat de GIZ Moldova.
Astfel, am fost implicați, datorită colegilor de la A.O. „Demos”, în adaptarea, transmiterea acestei metodologii și livrarea trainingurilor de formare și a consultanței pentru psihologii din cele 14 SAP-uri din zona Centru.
În cadrul TOT, desfășurat între 5 și 13 aprilie anul curent, am discutat cu psihologii din SAP-uri despre aspecte importante ce țin de orientarea și ghidarea în carieră. Or, a fost mai mult un proces de comunicare și identificare a resurselor metodologice disponibile pentru a lansa și un asemenea serviciu în SAP-uri și integrarea acestuia în gama de servicii SAP. De asemenea, am venit și cu elementele inovative a metodologiei:
- Abordarea strict individuală a beneficiarului consiliat vocațional
- Utilizarea unui test cu licență (JVIS)
- Utilizarea unui test validat (RIASEC).
Astfel, începând cu luna mai SAP-urile din zona Centru ( Orhei, Ialoveni, Ungheni, Șoldănești, Rezina, Anenii Noi, Hâncești, Telenești, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Chișinău, Nisporeni și Strășeni) au demarat livrarea serviciilor de consiliere și ghidare a tinerilor, cu focus pe tinerii beneficiari ai SAP, cu vulnerabilități și tinerii NEET (-18 ani).
Psihologii din echipa noastră, Liliana Cicală și Sergiu Leca, în perioada mai-iunie au colindat frumos raioanele din zona noastră și au oferit suport metodologic și consultanță specialiștilor psihologi, licențiați în JVIS.
Iată ce spun colegii noștri din SAP-uri:
Orhei. „Proiectul, care ne abilitează să lucrăm cu JVIS și RIASEC, a fost binevenit pentru instruirea psihologilor Serviciului de Asistență Psihopedagogică Orhei. Datorită acestui proiect deja 30 de elevi din diverse instituții de învățământ au fost consiliați și orientați profesional în conformitate cu abilitățile și aptitudinile lor. Metodologia de consiliere este bine structurată și accesibilă tuturor specialiștilor din instituțiile de învățământ și din cadrul SAP.
Suntem de părerea că acest proiect va avea un impact major în ghidarea elevilor în carieră și ulterior angajarea în câmpul muncii.”
-Echipa SAP Orhei
Dubăsari.„Din activitatea Serviciilor de asistență psihopedagogică, evaluarea intereselor profesionale ale elevilor reprezintă un obiectiv central și profesionalismul specialiștilor din acest domeniu necesită o dezvoltare și o formare continuă. Astfel, instrumentul JVIS și formarea de care au beneficiat specialiștii SAP a intervenit ca o coeziune dintre necesitățile elevilor și competența profesională a specialiștilor SAP în realizarea testării intereselor vocaționale ale elevilor. Colaborarea care s-a realizat între consultanții din proiect și specialiștii SAP a definit în totalitate scopul principal al testării vocaționale a elevilor ce prevede ajutorul persoanelor în a-și identifica cele mai dominante interese legate de muncă și apoi să utilizeze aceste informații pentru a explora opțiunile de carieră. Metodologia și aplicarea testului JVIS a etapizat destul de clar acțiunile specialiștilor, iar neclaritățile sau anxietatea specialiștilor SAP în început de aplicare a unui nou instrument au fost nivelate și explicate cu mare drag, profesionalism, experiență personală de către formatorii acestui proiect.”
– Baltaga Nadejda, psiholog SAP Dubăsari
Nisporeni. „Când am aflat că vom avea posibilitatea de a învăța și folosi un test licențiat în domeniul orientării profesionale am rămas foarte încântați. Chiar se simțea nevoia să cunoaștem și să deținem un instrument eficient de măsurarea intereselor vocaționale. Chestionarul Jackson Vocational Interest Survey este o tehnică foarte utilă în consilierea vocaţională şi în luarea deciziilor cu privire la ghidarea în carieră.
Am aplicat această metodologie cu mare entuziasm, având mereu alături mentorii echipei Agenția de Dezvoltare Rurală Centru Orhei, care au fost alături de noi prin formări în grup cât și consultații individuale. Suntem profund recunoscători pentru suportul din cadrul proiectului, astfel am reușit să prestăm servicii și mai calitative în domeniul ghidării și orientării profesionale.
–Olga Drumea Șef Serviciul de Asistență Psihopedagogică Nisporeni
Criuleni. „Alegerea unei profesii in viata unui tanar este foarte des cruciala, astfel testele de orientare profesionala vin cu scopul de ai ghita pe tinerii nostri in acest domeniu. Instrumentul forte pentru orientarea vocationala a elevilor pe care l-am aplicat recent este testul JVIS, foarte complex si valid. Prin metodologia de aplicare a sa, se contureaza aspecte clare despre interesele, valorile, trasaturile de personalitate, abilitatile si similaritatea cu anumite profesii ale tanarului evaluat. Astfel ne putem implica in ghidarea corecta/ profesionala a tuturor elevilor, inclusiv acelor cu CES pentru care putem aplica varianta mai simpla- RIASEC.”
-Mițu Mariana, SAP Criuleni
Ialoveni. „Proiectul a contribuit la achiziționarea competențelor profesionale în vederea orientării și ghidării în carieră atât a elevilor tipici cât și a elevilor cu cerințe educaționale speciale, cu dizabilități. Participarea la seminarele de formare mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște tehnici noi și de a fi mai sigură în activitatea atât de importantă- ghidarea în carieră, care de fapt este asumare de responsabilitate pentru alegerea fiecărui elev/tânăr. Mulțumesc mult facilitatorilor care prin profesionalism, atitudini pozitive, abordare comprehensivă ne-au transmis noi competențe. Cred că proiectul dat va fi un punct de reper în activitatea de mai departe. Metodologia elaborată contribuie la implicarea tuturor actanților educaționali în pregătirea tranziției învățământ gimnazial-învățământ profesional. Testul JVIS, RIASEC, ca instrumente inovatoare au facilitat cunoașterea mai bine a elevilor în vederea abilităților, și EU-lui elevilor. Succese echipei de proiect! Sper într-o colaborare și în continuare!”
-Sincovici Angela, SAP Ialoveni
Consultanții psihologi din zona Centru au realizat vizitele în teritoriu și am comunicat cu colegii săi din SAP-uri, declarându-se entuziasmați și plini de încredere vis-à-vis de pilotarea serviciilor de consiliere în cadrul acestor servicii.
Sergiu Leca, psiholog – consultant, zona Centru: „Proiectul este binevenit și oportun atât pentru specialiștii SAP, cât și pentru beneficiari. Venit prin prisma unei metodologii noi de orientare profesională, adaptată la serviciile SAP, are ca punct de plecare o abordare nouă în care sunt folosite metode și instrumente inovative, valide, necesare în elaborarea profilului vocațional și urmării traseului de carieră. În cadrul orientării profesionale specialiștii SAP au oferit șansa de a fi consiliați profesional unei game diverse de beneficiari, având în vizor elevi din zone rurale, urbane, copii din familii social vulnerabile, copii cu CES, tineri NEET, astfel și-au adus aportul la formarea deciziei cu privire alegerea traseul educațional și la esența motto-ului: „Omul potrivit la locul potrivit.”
Liliana Cicală, psihologă – consultantă, zona Centru. Am descoperit o comunitate minunată de psihologi deschisi pentru lucruri frumoase. Îndeosebi aș accentua importanța învățământului Dual pentru tinerii din Republica Moldova, ca o oportunitate foarte buna de a face o profesie , aici, acasă și a fi valorificat potențialul multor tineri.
Pe de altă parte, cuantumul de sarcini per fiecare specialist SAP este una foarte mare. Astfel, bucuria deținerii instrumentelor de psihodiagnostic și a unei metodologii era mereu însoțită și de speranța că vor crește unitățile din SAP, așa încât aceste noi resurse să poată fi valorificate , revendicate în mai mare măsură.
Sperăm că aceste instrumente și metodologia, ce deja o posedă psihologii, să fie de mare ajutor în orientarea profesională a tinerilor și să avem mereu așa oameni potriviți la locul potrivit!”
„În total, beneficiază de instruire 72 specialiști psihologi din Moldova, fiind formați de către 6 traineri-consultanți calificați din cele 3 regiuni ale Moldovei. În cadrul acțiunii, participanții se bucură de dotare tehnică (36 laptopuri), softul JVIS și testul RIASEC pentru orientare profesională, precum și de sprijin consultativ, pentru a oferi servicii calificate de consiliere și orientare profesională celor peste 2000 elevi – beneficiari finali din țară”, a reiterat Liliana Samcov, director al AO „DEMOS” și coordonator al acțiunii.
________________________________________________________________________________
Această activitate este realizată de către Asociația Obștească „DEMOS” în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Rurală Centru, în cadrul acțiunii de sprijin pentru Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și a instituțiilor subordonate în crearea rețelei naționale de servicii de orientare profesională pentru elevi ca parte componentă a proiectului Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde”.
_______________________________________________________________________________